Rivotril 0,5 mg x 50 compr., Roche

Stoc :
Ultimele produse
Producator :
Termen expirare :
2026-10-31
Document :
9.51 RON
Atentie: acest produs poate fi comandat
DOAR CU RIDICARE DIN FARMACIE!
Atenție: acest produs se elibereaza
NUMAI CU REȚETĂ DIN FARMACIE!
Rivotril 0,5 mg x 50 comprimate

Indicatii:
Rivotril conţine o substanţă denumită clonazepam. Aceasta aparţine unui grup de medicamente numit “benzodiazepine”.
Rivotril este utilizat pentru a trata epilepsia, la sugari, copii şi adulţi.
- Scade numărul de convulsii (accese epileptice) pe care le aveţi.
- Orice convulsie pe care o aveţi va fi mai puţin gravă.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Rivotril:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clonazepam sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului. 

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna Rivotril exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
- Medicul dumneavoastră vă va recomanda la iniţierea tratamentului o doză mică de Rivotril şi o va creşte gradat timp de 2 până la 4 săptămâni, până ce va fi stabilită doza potrivită pentru dumneavoastră.
- Medicul dumneavoastră vă va spune ca, în mod obişnuit, să împărţiţi doza dumneavoastră zilnică în trei cantităţi egale pe care le veţi lua la intervale egale de timp pe parcursul unei zile.
- Dacă doza zilnică nu poate fi divizată în mod egal, doza cea mai mare trebuie administrată înainte de culcare.
- Odată ce medicul a stabilit doza potrivită pentru dumneavoastră, vă poate spune să luaţi Rivotril în doză unică, seara.
Pentru uşurarea administrării de doze mici în fazele iniţiale ale tratamentului şi pentru copii, este disponibil Rivotril 0,5 mg comprimate (care se poate diviza în două părţi egale).

Compozitie:
- Substanţa activă este clonazepam. Un comprimat conţine clonazepam 0,5 mg.
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, amidon de cartof pregelatinizat, oxid roşu de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172), talc, stearat de magneziu.

Precautii:
Înainte să luaţi Rivotril, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu utilizaţi Rivotril dacă sunteţi gravidă, doriţi să rămâneţi gravidă, sau alăptaţi, cu excepţia cazului în care v-a recomandat medicul dumneavoastră, deoarece Rivotril vă va afecta copilul.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Ca regulă generală, dacă aveţi epilepsie, nu vă este permis să conduceţi vehicule. Discutaţi cu medicul dumneavoastră în ceea ce priveşte conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor, în timp ce luaţi Rivotril. Aceasta deoarece Rivotril poate determina încetinirea reactivităţii dumneavoastră, în special la începutul tratamentului.
Conducerea de vehicule, folosirea de utilaje şi alte activităţi potenţial periculoase sunt contraindicate în timpul tratamentului cu Rivotril.

Prezentare: Cutie cu 50 comprimate