Antinevralgic P x 20 compr., Sanofi

Stoc :
In Stoc
Producator :
Termen expirare :
2024-11-30
Document :
17 RON
Cantitate :
Antinevralgic P x 20 comprimate

Indicatii:
Antinevralgic P este indicat pentru tratamentul simptomatic, de scurtă durată, al durerilor de intensitate uşoară până la moderată, cu diferite localizări: dureri de cap, migrenă, nevralgii, dureri de dinţi, dureri ale muşchilor sau articulaţiilor, dureri după intervenţii chirurgicale. De asemenea, este indicat pentru scăderea febrei şi ameliorarea durerilor menstruale supărătoare. 

Contraindicatii:
Nu luaţi Antinevralgic P:
- dacă sunteţi alergic la acid acetilsalicilic, paracetamol, cafeină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Antinevralgic P, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Antinevralgic P nu trebuie administrat în timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, cu excepţia cazului în care este absolut necesar şi numai la recomandarea medicului. Este deosebit de important să nu utilizaţi Antinevralgic P în ultimele 3 luni de sarcină, deoarece poate dăuna fătului sau poate determina probleme la naştere. Medicul dumneavoastră vă va recomanda cea mai mică doză care vă reduce durerea şi/sau febra, pentru o perioadă de timp cât mai scurtă posibil şi cu o frecvenţă cât se poate de mică.
Nu utilizaţi Antinevralgic P dacă alăptaţi, deoarece poate fi dăunător pentru sugar.
Antinevralgic P aparţine unui grup de medicamente numite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) care pot să scadă fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la oprirea administrării medicamentului. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Dacă observaţi reacţii adverse precum ameţeală sau somnolenţă, nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil pentru a fi sfătuit.

Mod de administrare:
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Adulți și adolescenţi cu vârsta peste 16 ani:
Doza uzuală este de 1-2 comprimate de 2-3 ori pe zi, la nevoie, dar fără a depăşi 7 comprimate pe zi.
Nu luaţi comprimatele la un interval mai mic de 4 ore.

Copii și adolescenţi cu vârsta sub 16 ani:
Este contraindicată administrarea Antinevralgic P la această grupă de vârstă.

Vârstnici (cu vârsta peste 65 de ani):
Doza uzuală este de 1-2 comprimate, administrată de 2-3 ori pe zi, la nevoie, dar fără a depăşi 5 comprimate pe zi. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţele active sunt acidul acetilsalicilic, paracetamolul şi cafeina anhidră. Un comprimat conţine acid acetilsalicilic 250 mg, paracetamol 150 mg şi cafeină anhidră 20 mg.
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, povidonă K 30, amidon glicolat de sodiu, acid stearic, amidon de porumb, celuloză microcristalină (E 460), dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidon pregelatinizat, p-hidroxibenzoat de propil (E 216), p-hidroxibenzoat de etil (E 214).

Prezentare: Cutie cu 20 comprimat